Slice of life – Pomodoro sau 15 minute cu Outline și Execuție de scenă? Ce treabă are Coachingul de performanță cu scrisul?!

Astăzi vă scriu despre un slice of life din viața mea care are un impact în felul în care îmi port rolul de profesionist, atât de coach, cât și de vânzător, DJ, organizator de evenimente, rolul de iubit, rolurile administrative etc. și despre un mic toolbox pe care am învățat recent să-l folosesc și care mă ajută sa fiu performant si sa intru in flux.

La scurt timp după ce-am terminat facultatea și am început să lucrez ca avocat, mi-am dat seama câtă muncă presupune de fapt această meserie și că nu eram pregătit pentru a o executa. Pe foarte scurt, în facultate reușeam să mă descurc mai mult cu istețime decât cu muncă, ori acum viața profesională devenise despre producție, așadar ca să rezolv noile probleme a trebuit să-mi schimb strategia.

Am căutat repede pe internet ce să fac ca să-mi cresc productivitatea și am găsit câteva articole pe care le-am citit pe diagonală despre Flux și o tehnică Pomodoro. Am zis ca nu-i adevarat, oamenii ăia îmi ziceau că dacă pun cronometru la 25 de minute și fac pauze, o să intru într-o stare în care o să lucrez de 2-3 ori mai eficient și n-o să mai trebuiască să depun efort. Wow…

Evident, m-am pus repede pe setat cronometre și la început mi s-a părut ceva fantastic, vorbeam cu toți prietenii despre ce chestie cool am descoperit eu și ma simteam ca si cum as fi un fel de Superman al productivității. Cred că vă dați seama unde duce asta 🙂

Toată vria a durat probabil o luna sau doua, apoi s-a stins ca o petardă-n baltă.

Singurele dăți când s-a mai aprins fundul bălții ideea de a folosi tehnica asta a fost când am dat de greu pe la muncă și nu reușeam să smart my way out of it. La fel ca prima dată, foloseam de câteva ori tehnica și după aceea mă opream subit.N-am inteles atunci de ce.

Așa că în ultimii 6 ani am pus-o resemnat pe raftul de lucruri care nu funcționează pentru mine, până de curând când s-a întâmplat ceva care mi-a schimbat complet experiența cu tehnica aceasta și mi-a revelat cât de impulsiv de fapt lucrez și cum nu tehnica îmi lipsește, ci structura si personalizarea.

A fost o ajustare aproape milimetrică a ceea ce făceam inițial, pe care am simțit-o ca atunci când pun ultima piesă de puzzle, sau când înfiletez ceva și intră cu un hârșâit metalic ușor și se conectează cu un clic.

Eram într-o sală mare cu încă 70 de oameni în jurul meu și vreo 4 sau 5 la masă, toată lumea pe laptopuri și ascultam ce spune tipul care stătea în picioare în mijlocul nostru. Tipul era Daniel Zărnescu, iar eu eram la primul modul al Școlii de Scris al editurii Story Craft, într-o vineri.

„Primul lucru: vom pune cronometrul 5 minute și vom face Outline-ul scenei. Tematica este casa copilăriei. Aici scrieți care este spațiul în care se întâmplă acțiunea, care sunt personajele, cine este protagonistul, care este intenția…”

Deja simțurile mele erau tunel, vedeam doar foaia goală de pe Google Drive și mâna îmi fugea pe tastatura de la laptop când am auzit cuvintele acestea și am început să lucrez deja la scenă, îmi amintesc că mi-am spus „Este o scenă lungă și vreau să o și termin.”

„…și conflictul de scenă, care-i conflictul situațional și conflictul de personaj. ESTE FOARTE IMPORTANT SĂ FACEȚI ACEST OUTLINE ÎNAINTE SĂ ÎNCEPEȚI EXECUȚIA DE SCENĂ CA SĂ SETAȚI SPAȚIUL CREATIV. Unii dintre voi o să fiți tentați să faceți execuția fără outline, o să vă afecteze capacitatea de imersiune și o să o luați pe coclauri.”

A ridicat tonul ca să puncteze importanța planificării, doar că eu abia îl mai auzeam printre ceața gândurilor mele. Scriam deja la scenă și când a dat drumul la cronometru pentru 5 minute, m-am întors, am făcut Outline-ul și din când în când îmi mai sărea mâna pe scenă.

„Bun, acum 15 minute facem execuția, vreau să imersați complet și să uitați de outline.”

Aici am avut prima tresărire, m-am gândit „Hmm, recunosc de undeva stilul ăsta de lucru”, mi-am amintit de perioada de lucru 25 de minute de care v-am povestit mai sus și mi-am dat seama că o percepusem ca fiind grea, interminabilă, prea mult si m-am gândit la perioada de lucru de 15 minute ca fiind gestionabilă, chiar relaxantă. 

M-am pus pe scenă… am continuat de unde lăsasem, aproape ignorând outline-ul complet, foarte mândru de ideea mea de scenă și la sfârșit am ridicat mâna să citesc și m-a și ales.

Rezultatul? :))) În afară de descrierile reușite pentru care am fost lăudat, scena avea:

1. Fracturi de logică – adică lucruri în locuri în care n-aveau sens să fie, personaje făceau ceva necaracteristic sau nerealist si actiuni care apareau de nicaieri fara nicio cauzalitate.

2. Săream timpul – adică foloseam diferite timpuri verbale pentru același cadru și rupeam imersiunea.

3. Săream spațiul – adică mutam non-coerent personajele prin context.

   
   

Pe scurt, un dezastru structural, bun de tot feedback-ul din lume ca să fiu indulgent :D

Și-atunci m-a lovit: EXACT AȘA FĂCEAM APROAPE ORICE ÎN VIAȚA MEA, CAM AȘA ERA ȘI REZULTATUL: o parte extrem de cool și frumos executată, învelită într-un bâlci, ca un diamant în vârful unui morman de containere, electronice și mașini zdrobite aruncate la întâmplare într-o groapă de gunoi.

Ce făceam? Făceam lucrurile impulsiv, fără plan ȘI FĂRĂ IMERSIUNE, în contextul în care credeam că le fac pe amândouă, într-un sistem nepersonalizat, în toate contextele vieții mele.

Ce nu făceam? Nu-mi făceam un OUTLINE de scenă și o Execuție de scenă în toate cazurile în care aș putea și nu alocam timpul potrivit mie.

Pe scurt, cele 25 de minute de lucru concentrat pe care le-am folosit de-a lungul timpului și n-au funcționat, erau prea mult pentru mine, 15 minute sunt perfecte pentru sarcini pe care vreau să le fac și 5 minute pentru taskuri care nu-mi plac (gen curățenie, ordine etc.). 

Mai bine lucrez câte 15 minute cu pauze de 5-6 ori preț de 1h, 1h și jumătate, decât să trag 25 de minute și după să nu-mi vină să mai pornesc încă 25.

Am tendința să lucrez impulsiv, să nu fac un plan înainte, când fac curat, când îmi răspund la emailuri, când scriu, cand administrez un proiect.

De când am avut experiența de mai sus, am testat modelul în diferite aspecte ale vieții mele și ghici ce: a funcționat!

Și partea dulce pentru cei care suntem mai degrabă impulsivi și rebeli? Nu ne obligă nimeni să facem ce-am planuit, doar faptul în sine că ne alocăm timp să prevedem câteva acțiuni ne dă libertatea de a alege dintre a le face sau nu și ceva de la care să ne abatem dacă pe drum ne dăm seama că se schimbă criteriile de succes, că n-am prevăzut corect sau că apar lucruri neprevăzute.

Dacă nu facem asta, nu avem de la ce să ne abatem, nu există criteriu de succes, nu există plan B, plan C, nu există plase de siguranță și în final nu există nici satisfacție.

Sunt foarte curios să aflu care a fost impactul asupra ta a ceea ce ți-am spus!Lasă-mi un comentariu sau dă-mi un email direct și spune-mi ce-ai decis să faci diferit sau spune-mi dacă ai dificultăți în a-ți da seama cum te poate ajuta ce ai citit!

P.S.: Vă las un link către podcastul unui profesor universitar de la Stanford si neurocercetator, Andrew Hubberman. Mie mi se pare mind blowing cât de simplu și puternic este ce recomandă, iar câteva din lucrurile pe care le-am aflat le-am și pus deja în practică. Comasează ani întregi de studii despre sistemul nervos și mult conținut despre optimizarea comportamentului pentru a folosi cât mai mult din potențialul corpului nostru, într-un video de 30 de minute în care explică pas cu pas ce poți să faci într-o zi și de ce, ca să îți folosești la maximum capacitățile. Vorbește despre somn, expunere la lumină, sport, alimentație. Enjoy! Essentials: Maximize Productivity, Physical & Mental Health With Daily Tools - Huberman Lab